Marc Aureliu
 | Un editor consideră că această pagină conține citate prea multe sau prea extinse pentru a constitui un articol enciclopedic valid. Vă rugăm să îmbunătățiți articolul ștergând citatele în exces sau transferându-le la Wikicitat.(ianuarie 2021) |
 | Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor. |
| Marc Aureliu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Marcus Catilius Severus Annius Verus  |
| Născut | [1] Roma, Imperiul Roman |
| Decedat | (58 de ani)[2][1] Vindobona, Imperiul Roman |
| Înmormântat | Castelul Sant'Angelo |
| Cauza decesului | cauze naturale (pestă) |
| Părinți | Marcus Annius Verus[*] Domitia Calvilla[*] |
| Frați și surori | Annia Cornificia Faustina[*] |
| Căsătorit cu | Faustina the Younger[*][1] |
| Copii | Commodus Marcus Annius Verus Caesar[*] Annia Aurelia Galeria Faustina[*] Fadilla[*] Lucilla Annia Cornificia Faustina Minor[*] Vibia Aurelia Sabina[*] Titus Aurelius Fulvus Antoninus[*] Domitia Faustina[*] |
| Cetățenie | Roma Antică |
| Etnie | Roman people[*] |
| Religie | Religia în Roma antică |
| Ocupație | politician filozof scriitor |
| Activitate | |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Împărat |
| Familie nobiliară | Dinastia Antoninilor |
| Împărat roman | |
| Domnie | – |
| Predecesor | Antoninus Pius |
| Succesor | Commodus |
| Senator roman[*] | |
| Consul | |
| Chestor | |
Modifică date / text  | |
| Dinastii imperiale romane | |||
| Dinastia Nerva – Antonină | |||
| Cronologie | |||
| Nerva | 96 d.Hr. – 98 | ||
| Traian | 98 – 117 | ||
| Hadrian | 117 – 138 | ||
| Antoninus Pius | 138 – 161 | ||
| Marcus Aurelius | 161 – 180 | ||
| Lucius Verus | 161 – 169 | ||
| Commodus | 180 – 192 | ||
| Familie | |||
| Dinastia Antoninilor (arbore genealogic) Categorie:Dinastia Antoninilor | |||
| Succesiune | |||
| Precedată de Dinastia Flaviană |
Urmată de Anul celor cinci împărați | ||
Marc Aureliu (în latină Marcus Aurelius, n. ,[1] Roma, Imperiul Roman – d. ,[2][1] Vindobona, Imperiul Roman) a fost un împărat roman din dinastia Antoninilor, între anii 161 și 180 d.Hr., și filosof stoic. Născut ca Marcus Annius Verus sau Marcus Catilius Severus, a luat mai târziu, după ce a fost adoptat de împăratul Antoninus Pius, numele de Marcus Aelius Aurelius Verus. Ca împărat s-a numit Marcus Aurelius Antoninus Augustus.
Biografie[modificare | modificare sursă]
.jpg)
Marc Aureliu s-a născut la 26 aprilie 121 la Roma, fiu al lui Annius Verus. Era nepot prin alianță al viitorului împărat (între anii 138-161) Antoninus Pius, care l-a adoptat la dorința împăratului Hadrian, predecesorul său. După ce Antoninus Pius a devenit el însuși împărat, l-a căsătorit în anul 145 pe Marc Aureliu din motive dinastice cu fiica sa, Annia Galeria (sau Faustina minoris) și în anul următor l-a asociat la conducerea imperiului. În anul 161, Marc Aureliu devine el însuși împărat.
Marc Aureliu: împărat roman[modificare | modificare sursă]
Marc Aureliu preia conducerea imperiului roman în vremuri dificile, trebuind să facă față unor amenințări din diferite părți. După ce reușește să înăbușe în zona apuseană revoltele unor triburi germanice și britanice, este confruntat în anul 165 cu invazia parților a provinciilor orientale ale imperiului.
În timp ce fratele său prin adopțiune, Lucius Verus - asociat la conducerea imperiului -, suferă înfrângeri dezastruase, încredințarea comenzii militare unor generali capabili, Statius Priscus și Avidius Cassius, permite romanilor să reprime atacurile parților, ocupându-le și două orașe principale, Seleucia și Ctesifona. Triumful militar este celebrat la Roma, dar legiunile romane aduc cu ele din orient o teribilă epidemie de ciumă, cu grave consecințe sociale și economice. În zona Dunăreană, triburile germanice Marcomanii și Sarmații amenință direct Italia de nord. Conducătorii hasdingi (vandali) Raus și Raptus, solicită permisiunea în 171 să intre în Dacia Traiană. Marc Aureliu preia direct conducerea operațiilor militare, care vor dura mai mult de cinci ani, din 169 până în 175. Încurajat de un zvon fals, privind pretinsa moarte a lui Marc Aureliu, generalul Avidius Cassius, guvernator al provinciilor din zona Siriei, se proclamă în 175 împărat. Marc Aureliu se pregătește să pornească împotriva generalului rebel, dar - înainte de a se ajunge la un război civil - Cassius este omorât și liniștea este restabilită datorită fidelității guvernatorului Cappadociei, Martius Verus. Marc Aureliu încheie pace cu Sarmații și se îndreaptă totuși spre provinciile orientale, vizitează Cilicia, Siria și Egiptul, apoi se întoarce prin Smirna și Atena, unde se inițiază - împreună cu fiul său Commodus - în misterele din Eleusis. În timpul acestei călătorii, moare soția sa, Faustina. Întors la Roma, sărbătorește triumful asupra Marcomanilor și Sarmaților, iar în 177 îl asociază pe Commodus la conducerea imperiului. În același an trebuie să plece din nou în provinciile dunărene, pentru a reprima noi revolte ale triburilor germanice. În anul 180, moare în urma unei boli infecțioase în orașul Vindobona (azi Viena).
În politica internă, Marc Aureliu a condus afacerile imperiului în strânsă colaborare cu Senatul și a inițiat o serie de reforme în problemele administrative și de drept, a construit școli, spitale și orfelinate. Domnia lui Marc Aureliu a fost marcată de aspre persecuții ale creștinilor, cum a fost cea din 177 la Lugdunum (azi Lyon).
Marc Aureliu: filosof[modificare | modificare sursă]
Încă din tinerețe, Marc Aureliu a primit o educație solidă în retorica greacă și latină prin instructorii săi, Herodes Atticus și Marcus Cornelius Fronto. Cu acesta din urmă a întreținut o bogată corespondență, în parte păstrată până azi. Formația sa filosofică a fost marcată de doctrina stoică, reprezentată de Epictet, Apollonius din Calcedonia și Sextus din Cheroneia. Singura sa lucrare a fost redactată în limba greacă, Ta eis heauton ("Către mine însumi"), tradusă mai târziu în limba latină cu titlul Meditationes ("Meditații"), în 12 cărți. Conținutul lor are în special un caracter moral, o filosofie practică pentru viața de fiecare zi. Ele exprimă convingerea autorului, după care numai o viață morală după legile naturii poate realiza liniștea interioară, mărinimia și perfecțiunea. Omul trebuie să tindă către ceea ce este util și pe măsura comunității. Important este prezentul, nu viitorul și nici trecutul care ne împovărează. Moartea face parte din Natură, pentru că totul este în continuă transformare, conform eternității în care totul se produce, se reproduce și se transformă la infinit.
Citate din Marc Aureliu[modificare | modificare sursă]
- Dacă un om ți-a greșit cu ceva, gândește-te ce reprezentare are el asupra binelui și asupra răului pentru a comite acea greșeală.
- Dați-mi liniștea de a accepta lucrurile ce nu le pot schimba, curajul de a le schimba pe cele ce se pot schimba, și înțelepciunea de a le putea distinge unele de altele.
- Consecințele mâniei sunt mult mai grave decât cauzele ei.
„Epistola Împăratului Marcus Aurelius către Senat, în care arată că creștinii au fost cauza biruinței romanilor
Împăratul Cezar Marcus Aurelius Antoninus, Germanic, Partic, Sarmatic, către poporul romanilor și către Sacrul Senat, salutare! V-am adus la cunoștință măreția planurilor mele pe care le aveam pe când mă găseam la granițele Germaniei, unde, din cauza împrejurărilor care au urmat, străduindu-mă și pătimind am fost înconjurat, în localitatea Carnuti, de către 9074 de cohorte de draconi. Aceștia găsindu-se în apropierea noastră, spionii noștri ne-au adus la cunoștință, iar Pompeianus, șeful miliției noastre, ne-a arătat, ceea ce de altfel știam (căci eram înconjurat de o mulțime imensă și ordonată, având cu mine legiunile: prima, a zecea, gemina, frentensia, un amestec numărat), fiind de față o mulțime de nouă sute șaptezeci și șapte de mii de oameni.Cercetând, deci, mulțimea din jurul meu, în comparație cu mulțimea barbarilor și a vrăjmașilor, care era cu mult mai mare, am ajuns la concluzia să invocăm ajutorul zeilor părintești. Fiind, însă, neglijat de ei și considerând strâmtorarea puterii mele am apelat la aceia care se numesc la noi creștini. Și, întrebând, am aflat o mare mulțime dintre aceștia, la care am apelat, ceea ce n-ar fi trebuit să fac, pentru că ar fi urmat să recunosc puterea lor, la ei ca să ne ajute. Iar aceia au început de îndată, nu prin pregătirea de săgeți, nici de arme și nici prin sunete de trâmbițe, deoarece așa ceva este neîngăduit la ei, din cauza lui Dumnezeu, pe care-L poartă în conștiințele lor. În felul acesta, aceia pe care noi îi socotim că sunt atei, poartă pe Dumnezeu zidit în conștiințele lor. Deci, aceștia, aruncându-se la pământ, s-au rugat nu numai pentru noi, ci și pentru întreaga noastră armată pentru ușurarea ei de pe urma setei și a foamei de care pătimea. Căci cei care fuseseră trimiși după apă, nu au adus niciun strop, din cauză că nu au găsit. Și ne aflam pe atunci în inima Germaniei și în granițele vrăjmașilor noștri. Dar de îndată ce aceștia s-au aruncat la pământ și au început să se roage Dumnezeului pe care eu Îl ignoram până atunci, a început să cadă ploaie din cer și anume, asupra romanilor o ploaie cât se poate de rece, iar asupra vrăjmașilor romanilor o grindină ca de foc. Dar și prezența directă a lui Dumnezeu, care a avut loc în cursul acestei rugăciuni, a fost îndată pe cât de incomparabilă, pe atât de cu neputință de înțeles. Deci, din momentul acesta începând, noi îngăduim unora ca aceștia să fie creștini pentru ca nu cumva cerând și împotriva noastră o astfel de armă, să o dobândească. Unul ca acesta, sfătuiesc, ca atare, să nu fie învinuit cum că este creștin. Iar, de s-ar găsi cineva să aducă învinuire unui creștin, pentru faptul că este creștin, vreau ca creștinul adus înaintea judecății să fie lăsat liber, dacă va mărturisi acest lucru și dacă nu i se va mai putea imputa nimic altceva, decât faptul că este creștin, iar cel ce-l târăște la judecată, să fie ars de viu. De asemenea, cel căruia i s-a încredințat spre conducere provincia să nu poată sili să-și schimbe părerea, sau aduce la o stare de lipsă de libertate, pe creștinul care mărturisește că este creștin și care a primit asigurări cu privire la libertatea lui de credință. Lucrurile acestea vreau să le întăresc și prin hotărârea senatului și poruncesc ca această dispoziție a mea să fie afișată și în forul lui Traian, ca să poată fi citită de toți. De asemenea, prin grija prefectului Vitrasius Pollio, să fie trimisă și în provinciile din jur. Și oricine voiește să se folosească de ea și s-o aibă, să nu fie împiedicat să o primească din cele ce au fost puse la dispoziție de către noi.”
APOLOGEȚI DE LIMBĂ GREACĂ, Colecția Părinți și Scriitori Bisericești, Vol.2, Editura Institului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1980, Pagina 74.
Note[modificare | modificare sursă]
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Anthony R. Birley: Marcus Aurelius. A biography, Batsford, Londra, 1987
- Klaus Rosen: Marc Aurel, Rowohlt, Reinbek, 1997
- Herwig Wolfram The Roman Empire and Its Germanic Peoples pagina 43 Univ of California Press, 18 mars 2005 - 361 pages
Legături externe[modificare | modificare sursă]
| Predecesor: Antoninus Pius |
Împărat Roman 161 - 180 |
Succesor: Commodus
|